
Misiunea mea
Suntem cu toții artiști din interior spre exterior!
Mă numesc Florentina Hohoi și sunt artist intuitiv.
Sunt pasionată de pictură încă de mic copil, iar de câțiva ani, de dezvoltarea personală și spirituală.
În prezent sunt profesor în învățământul preșcolar, consilier dezvoltare personală, pictoriță, creatoare de ateliere dezvoltare personală prin pictură pentru copii și creatoarea cursului de pictură intuitivă pentru adulți ”Culori și Intuiție”.
Misiunea mea este să atrag atenția oamenilor asupra frumuseții, vibrației și energiei culorilor, să împărtășesc bucuria lucrului făcut manual și să reconstruiesc conexiunea dintre aceștia și actul creației. Consider că fiecare dintre noi este un artist, iar această expresie artistică se manifestă din interior spre exterior, în orice formă!
Îmi doresc ca prin lucrările mele artistice sau intuitive să inspir oamenii să se reconecteze la partea lor sensibilă, să aprecieze frumosul din lumea înconjurătoare și să readuc acea bucurie simplă și autentică în inimile lor.
Folosesc culori vibrante și forme organice pentru a transmite energia naturală a lucrurilor și pentru a muta focusul de la rutina și agitația zilnică la energia care ne încarcă și ne aduce starea de bine.
De ce Pictura intuitivă?
Pictura intuitiva este pentru mine un limbaj al sufletului, o modalitate de a comunica cu propria intuiție și creativitate, un instrument de autodescoperire și autocunoaștere, cât și o resursă prin care îmi liniștesc mintea, îmi relaxez corpul și îmi bucur inima.
Prin acest proces, explorez lumea mea interioară și încurajez și pe ceilalți să facă același lucru. Fiecare strop de culoare are o semnificație, fiecare simbol care ne apare, fiecare punct, linie, formă spontană transmite o poveste unică.
În programul meu, „Culori și Intuiție„, împărtășesc această călătorie a descoperirii de sine prin artă, unde fiecare participant are posibilitatea de a se conecta cu sine, de a-și explora și exprima creativitatea într-un mod liber și autentic.
Intenția mea este să creez un spațiu în care cei care caută o pauză de la agitația zilnică să se simtă conectați, eliberați de griji și tensiuni, relaxați, susținuți și inspirați să își exprime autenticitatea, să se descopere în profunzime și să își dezvolte intuiția și creativitatea.
În acest mod, sper sa contribui la reconectarea oamenilor cu frumusețea, atat cea din interiorul lor, cât și cea din lumea înconjurătoare.

Viziunea mea
Arta are capacitatea de a ne transforma în bine, de a aduce lumină în adevărata noastră ființă. Îmi doresc să fie posibil ca toată lumea să descopere magia, puterea și frumusețea ARTEI.
Mă străduiesc să evidențiez toate aceste aspecte în lucrările mele, în conținutul meu, în atelierele cu copiii și în cadrul programului d pictură intuitivă CULORI ȘI INTUIȚIE.

Certificările mele
Am absolvit Liceul pedagogic Nicolae Cartojan, Giurgiu, iar în timpul acestuia am avut bucuria de a participa, timp de 3 ani, la Cursurile de pictură din cadrul Casei de Cultura Ion Vinea. Aici am învățat tehnica picturii în ulei și a picturii pe sticlă.
Am descoperit o altă lume, a liniștii și a creativității, în care eu am toată puterea de creație.

Am terminat Facultatea de jurnalism și științele comunicării, specialitatea Comunicare și Publicitate, diverse perfecționări în cadrul profesiei didactice, cursuri de dezvoltare personală și spirituală : Consilier pentru dezvoltare pesonală, Cursul ”Regăsirea puterii interioare” susținut de dna psiholog clinician principal Niculina Gheorghiță (durata aprox. 2 ani de zile), Curs de Numerologie susținut de Romeo Popescu, Curs NLP susținut de Horia Radu și Marius Simion, Cursul de marketing ”Algoritm” susținut de Paul Ardeleanu.
Continui să învăț participând la cursuri de pictură intuitivă și pictura artistică online, cursuri de dezvoltare personală și spirituală, descoperindu-mă și întregindu-mă.

Povestea mea
Drumul meu în lumea artei a început în copilărie și a rămas alături de mine încă de-atunci. Născută în București, România, și crescută în mediul rural, județul Teleorman, am avut privilegiul de a experimenta o diversitate de influențe și peisaje care și-au pus amprenta asupra spiritului meu artistic: de la câmpul plin de fluturi, la lanurile de grâu decorate cu maci, de la măreția cerului senin la sunetele unei nopți de vară cu greieri și broscuțe.
Crescând într-o familie simplă și harnică, pictura a devenit refugiul meu, o evadare din rutina cotidiană, hrănindu-mi latura visătoare și creativă.
De-a lungul anilor, am traversat momente de pauză în arta mea, însă stările tensionate și dificultățile m-au readus mereu cu pensula în mână. Pictura a fost ancora copilăriei mele, o modalitate de a-mi dezvolta imaginația, de a lega prietenii și de a elibera emoții neplăcute.
Culorile au devenit complicele mele în aducerea păcii în momentele mele provocatoare, schimbându-mi perspectiva asupra vieții.
În anul 2016, m-am pierdut pentru o perioadă semnificativă într-un vârtej emoțional, alimentat de o insomnie cronică pe care, azi, o privesc ca pe o binecuvântare. În acea perioadă am trecut de la oboseală la agitație, de la nervozitate la anxietate, depresie și scădere în greutate.
Punctul culminant a fost atins când nimic din cadrul realității fizice nu a reușit să mă ajute să ating pragul de somn sau să îmi îmbunătățesc starea de sănătate.
Acum înțeleg! Eram complet deconectată de Sinele Divin, de la Divinitate. În loc să hrănesc acest spațiu sacru al bucuriei de a fi și de a primi, am îndreptat atenția mea către nemulțumire, critică, sacrificiu și suprasolicitare.
Eram în perioada creșterii celui de-al doilea copil, iar în mijlocul insomniei și a provocărilor de sănătate, am întrebat: „Eu acum, încotro?” Răspunsul a fost o călătorie profundă către dezvoltarea personală și spirituală, însoțită de terapia Bowen.


M-am redescoperit, am citit, am practicat afirmații pentru a schimba programele limitative, am pictat intuitiv,am eliberat tensiuni și am recăpătat echilibrul, iar meditațiile ghidate au devenit coloana sonoră a călătoriei mele interioare.
Am înțeles prin experiența proprie ceea ce teoria spune: suntem mai mult decât corpurile noastre fizice, suntem energie pură, iar schimbarea realității începe în mintea noastră.
Culorile au devenit ghidul meu către liniște, calm, entuziasm și iubire. Pictura nu mai este doar creație, ci o meditație a sufletului, un dans al pensulei care îmi bucură inima.
Am transformat actul de a picta într-un mijloc de echilibrare și reglare emoțională. Beneficiile sunt nenumărate, amintesc aici doar câteva: conectare la sinele divin, eliberare de emoții perturbatoare, liniște mentală și creștere a încrederii în sine.

Împartășesc experiența mai departe ...
Astăzi, susțin ateliere de dezvoltare personală prin pictură pentru copii și adulți, pentru a oferi un spațiu de relaxare și eliberare de tensiuni. Culorile sunt magice, iar noi suntem puncte de culoare într-un curcubeu.
Doresc să-ți amintesc că fericirea și împlinirea sunt resurse interioare, iar tu ai puterea de a depăși orice obstacol. Fiecare individ poate rescrie povestea personală și deveni autorul propriei vieți. Prin experiența mea, te pot îndruma să descoperi forța interioară și să-ți îmbunătățești calitatea vieții prin culoare, intuiție și creativitate.